Liturghia tridentină - Forma extraordinară a Liturghiei

Termenul "Liturghie latină" este cel mai adesea folosit pentru a se referi la Liturghia tridentină - Liturghia Papei Sfântul Pius al V-lea, promulgată la 14 iulie 1570, prin constituția apostolică Quo Primum Din punct de vedere tehnic, aceasta este o denumire greșită; orice Liturghie celebrată în limba latină este denumită în mod corect "Liturghie latină". Novus Ordo Missae , slujba Papei Paul al VI-lea (denumită popular "Noua Liturghie"), în 1969, care a permis celebrarea mai frecventă a Liturghiei în limba vernaculară din motive pastorale, termenul Liturghie în latină a ajuns să fie folosit aproape exclusiv pentru a se referi la Liturghia tradițională latină - Liturghia tridentină.

Liturghia veche a Bisericii occidentale

Chiar și sintagma "Liturghia tridentină" este oarecum înșelătoare. Liturghia tridentină își trage numele de la Conciliul de la Trento (1545-63), care a fost convocat în mare parte ca răspuns la creșterea protestantismului în Europa. Conciliul a abordat multe probleme, totuși, inclusiv proliferarea modificărilor aduse Liturghiei tradiționale de rit latin. În timp ce elementele esențiale ale Liturghiei au rămas constante de laîn timpul Papei Sfântul Grigore cel Mare (590-604), multe dieceze și ordine religioase (în special franciscanii) au modificat calendarul sărbătorilor prin adăugarea a numeroase zile ale sfinților.

Standardizarea masei

La îndemnul Conciliului de la Trento, Papa Sfântul Pius al V-lea a impus o misală revizuită (instrucțiunile pentru celebrarea Liturghiei) tuturor diecezelor și ordinelor religioase occidentale care nu puteau demonstra că au folosit propriul calendar sau un text liturgic modificat timp de cel puțin 200 de ani. (Bisericile răsăritene în uniune cu Roma, adesea numite Biserici Catolice de rit răsăritean, și-au păstrat tradiția lorliturghii și calendare.)

Pe lângă standardizarea calendarului, misalul revizuit a impus un psalm de intrare (psalmul de Introibo și Judica Me ) și un rit penitențial (ritualul Confiteor ), precum și citirea ultimei Evanghelii (Ioan 1:1-14) la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Bogăția teologică

Ca și liturghiile Bisericii Orientale, atât catolice cât și ortodoxe, Liturghia latină tridentină este foarte bogată din punct de vedere teologic. Conceptul de Liturghie ca realitate mistică în care se reînnoiește jertfa lui Hristos pe cruce este foarte evident în text. Așa cum a declarat Conciliul din Trento, "Același Hristos care s-a oferit o dată în mod sângeros pe altarul crucii, este prezent șioferită în mod necruțător" în cadrul Liturghiei.

Nu prea există loc de abatere de la rubricile (regulile) Liturghiei latine tridentine, iar rugăciunile și lecturile pentru fiecare sărbătoare sunt prescrise cu strictețe.

Instruirea în credință

Misalul tradițional funcționează ca un catehism viu al credinței; în decursul unui an, credincioșii care participă la slujba latină tridentină și urmează rugăciunile și lecturile primesc o instruire amănunțită cu privire la toate elementele esențiale ale credinței creștine, așa cum sunt predate de Biserica Catolică, precum și în viețile sfinților.

Pentru a le fi mai ușor credincioșilor să urmărească, multe cărți de rugăciuni și misale au fost tipărite cu textul Sfintei Liturghii (precum și rugăciunile și lecturile zilnice) atât în latină, cât și în limba locală, vernaculară.

Diferențe față de masa actuală

Pentru cei mai mulți catolici care sunt obișnuiți cu Novus Ordo , varianta de Liturghie folosită începând cu prima duminică din Advent din 1969, există diferențe evidente față de Liturghia latină tridentină. Deși Papa Paul al VI-lea a permis doar folosirea limbii vernaculare și celebrarea Liturghiei cu fața la popor în anumite condiții, ambele au devenit acum o practică standard. Liturghia latină tradițională păstrează latina ca limbă de cult, iar preotulcelebrează Sfânta Liturghie cu fața spre altarul înalt, în aceeași direcție în care se află poporul. Liturghia latină tridentină oferea o singură rugăciune euharistică (Canonul roman), în timp ce șase astfel de rugăciuni au fost aprobate pentru a fi folosite în noua Liturghie, iar altele au fost adăugate la nivel local.

Diversitate liturgică sau confuzie?

În unele privințe, situația noastră actuală se aseamănă cu cea din vremea Conciliului din Trento. Diecezele locale - chiar și parohiile locale - au adăugat rugăciuni euharistice și au modificat textul Liturghiei, practici interzise de Biserică. Celebrarea Liturghiei în limba locală și migrația crescută a populațiilor a făcut ca până și într-o singură parohie să existe mai multe Liturghii, fiecare celebrată într-o limbăUnii critici susțin că aceste schimbări au subminat universalitatea Sfintei Liturghii, care era evidentă în respectarea strictă a rubricilor și în utilizarea limbii latine în cadrul Liturghiei latine tridentine.

Papa Ioan Paul al II-lea, Societatea Sfântul Pius al X-lea și Ecclesia Dei

Abordând aceste critici și răspunzând la schisma Societății Sfântul Pius X (care a continuat să celebreze Sfânta Liturghie în latină tridentină), Papa Ioan Paul al II-lea a emis un motu proprio la 2 iulie 1988. Documentul, intitulat Ecclesia Dei , a declarat că "trebuie să se respecte pretutindeni sentimentele tuturor celor care sunt atașați de tradiția liturgică latină, printr-o aplicare largă și generoasă a directivelor deja emise cu ceva timp în urmă de către Scaunul Apostolic pentru folosirea Misalului Roman conform ediției tipice din 1962" - cu alte cuvinte, pentru celebrarea Liturghiei latine tridentine.

Întoarcerea Liturghiei latine tradiționale

Decizia de a permite celebrarea a fost lăsată la latitudinea episcopului local și, în următorii 15 ani, unii episcopi au făcut o "aplicare generoasă a directivelor", în timp ce alții nu au făcut-o. Succesorul lui Ioan Paul al XVI-lea, Papa Benedict al XVI-lea, și-a exprimat de mult timp dorința de a vedea o utilizare mai largă a Liturghiei latine tridentine și, la 28 iunie 2007, Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunțat că va lansa un motu proprio Summorum Pontificum, publicat la 7 iulie 2007, a permis tuturor preoților să celebreze Sfânta Liturghie în latină tridentină în particular și să organizeze celebrări publice la cererea credincioșilor.

Acțiunea Papei Benedict a mers în paralel cu alte inițiative ale pontificatului său, inclusiv o nouă traducere în limba engleză a Novus Ordo pentru a scoate în evidență o parte din bogăția teologică a textului latin care lipsea în traducerea folosită în primii 40 de ani de Noua Liturghie, limitarea abuzurilor în celebrarea Novus Ordo , și încurajarea folosirii limbii latine și a cântecului gregorian în celebrarea Sfintei Liturghii. Novus Ordo Papa Benedict și-a exprimat, de asemenea, convingerea că o celebrare mai largă a Liturghiei latine tridentine ar permite ca Liturghia mai veche să acționeze ca un standard pentru celebrarea celei mai noi.